ADS
ADS
ADS
Aproape 14.000 de botoșăneni rămân fără asigurare medicală gratuită de la 1 august
By Administrator
Published on 01/08/2025 08:08
STIRI

Noile măsuri de austeritate impuse de Guvern vor afecta direct 13.991 de persoane din județul Botoșani, care vor pierde calitatea de coasigurat în sistemul public de sănătate începând cu 1 august 2025.

Este vorba despre persoane fără venituri proprii, care până acum erau asigurate prin intermediul unui membru al familiei. Potrivit noilor reguli, aceștia vor trebui să plătească anual contribuția la sănătate (CASS), calculată la 10% din valoarea a șase salarii minime brute, respectiv 2.430 de lei în 2025, sumă ce poate fi achitată în două tranșe.

Statutul de coasigurat va înceta la 1 septembrie 2025, iar persoanele vizate trebuie să își achite contribuția pentru a rămâne asigurate. În cazul pensionarilor, CASS va fi reținută direct la sursă de Casa de Pensii.

Angajații care au avut până acum coasigurați vor fi nevoiți să se conformeze noilor proceduri, iar angajatorii nu vor mai avea niciun rol în procesul de coasigurare, deși pot contribui prin informarea salariaților.

Pentru persoanele fără venituri din salarii, pensii sau alte surse impozabile, rămâne posibilitatea de asigurare prin plata voluntară a CASS, prin depunerea Declarației unice (formular D212) la ANAF. Calitatea de asigurat se acordă pentru 12 luni de la data depunerii, baza de calcul fiind echivalentul a șase salarii minime brute pe țară.

 

Comments