Rata de promovare a concursului național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar a ajuns la 44,6% în județul Botoșani, după soluționarea contestațiilor, în creștere cu 2,9% față de rezultatele inițiale, care indicau 41,7%.
În total, au fost depuse 136 de contestații, iar în urma reevaluării, 135 de lucrări (0,99%) au suferit modificări de notă. Dintre acestea, 74 de note au fost mărite, 61 au fost micșorate, iar o lucrare a rămas cu nota neschimbată.
Situația finală a rezultatelor arată astfel:
-
1 candidat a obținut nota 10;
-
248 de candidați au obținut note între 7 și 9,99;
-
restul candidaților au obținut note sub 7.
În centrele de evaluare au fost corectate 558 de lucrări, în timp ce 71 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, conform metodologiei.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 la ambele probe – scrisă și practică –, iar pentru angajarea pe perioadă determinată pragul minim este de nota 5.
Repartizarea candidaților cu media de minimum 7 pe posturile didactice disponibile va avea loc în perioada 31 iulie – 1 august 2025, conform graficului publicat pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani (isjbotosani.ro).
„Mă bucur să văd interesul constant pentru ocuparea posturilor disponibile în unitățile de învățământ din județul Botoșani. Rezultate finale publicate astăzi constituie un indicator relevant privind capacitatea sistemului de învățământ de a atrage și valida personal didactic competent. Procesul de repartizare pe posturi se va desfășura conform calendarului, cu respectarea prevederilor metodologice, în perioadele stabilite. Inspectoratul Școlar Județean Botoșani va asigura transparența și corectitudinea acestui demers, ca de fiecare dată. Adresez mulțumiri membrilor comisiilor de organizare, colegilor din unitățile de învățământ implicate și tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a concursului”, a declarat prof. Bogdan Gheorghe Sururciuc, inspector școlar general.