Două dintre instituțiile de cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Botoșani urmează să fuzioneze, potrivit unui proiect anunțat de președintele CJ, Valeriu Iftime. Este vorba despre Orchestra Rapsozii Botoșanilor, condusă de Dan Doboș, și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, condus de Iustina Irimia Cenușă.
Valeriu Iftime a precizat că fuziunea urmărește creșterea eficienței activităților culturale și o mai bună coordonare a proiectelor celor două instituții.
„Pentru Rapsozi și Centrul de creație este un proiect de comasare și sper ca în următoarea ședință de CJ să venim cu acest proiect”, a declarat președintele Consiliului Județean.
Proiectul urmează să fie supus votului consilierilor județeni în ședința ordinară din perioada următoare.