Ziua de miercuri aduce un nou val de căldură peste România, cu temperaturi maxime cuprinse între 28 și 39 de grade Celsius. Cele mai ridicate valori se vor înregistra în sudul țării, unde va fi din nou caniculă și disconfort termic accentuat.
Cerul va fi variabil, însă pe parcursul zilei se vor semnala înnorări, averse, descărcări electrice și intensificări de vânt pe arii restrânse în zona montană. Spre noapte, instabilitatea atmosferică va afecta și regiunile din sud și sud-est. Izolat, se pot acumula cantități de apă de peste 15 l/mp.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, vremea va fi frumoasă, cu cer variabil și temperaturi maxime ce nu vor depăși 32 de grade Celsius. În zonele montane sunt posibile ploi trecătoare, de scurtă durată, fără manifestări violente.
În județul Botoșani, ziua de miercuri aduce cer senin, soare din plin și o amiază călduroasă, cu temperaturi maxime de 30–31 de grade Celsius. Vântul va sufla moderat dinspre sud-vest, cu viteze de aproximativ 11 km/h, contribuind la o ușoară reducere a senzației de arșiță.
În zonele montane, vremea va fi predominant însorită, însă în Carpații Meridionali sunt așteptate averse locale, însoțite de tunete, fulgere și intensificări ale vântului. Cantitățile de apă pot ajunge local la 15 litri/mp.
La Marea Neagră, ziua de miercuri aduce temperaturi ridicate, cu maxime de aproximativ 32 de grade Celsius în stațiuni. Vântul va continua să sufle destul de insistent, iar temperatura apei mării rămâne neobișnuit de scăzută, situându-se în jur de 16 grade Celsius. Spre noapte sunt posibile ploi în sudul litoralului.