Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul ia în calcul o măsură prin care să fie interzis cumulul pensiei cu salariul în sistemul public. Inițiativa vizează aproximativ 10.000 de persoane care în prezent încasează simultan pensie și salariu de la stat, notează EVZ.ro.
Într-un context în care se anticipează reduceri de personal în administrația publică, premierul susține că ar fi moral ca disponibilizările să înceapă cu angajații care beneficiază deja de venituri din pensie, în locul celor tineri, aflați la început de carieră.
„Cred că în condiţiile în care în anumite instituţii se vor face reduceri de personal – şi acest lucru îl văd ca inevitabil în perioada următoare – ar fi cel puţin mai corect din punct de vedere moral cel care pleacă să fie un om care deja beneficiază de un câştig, de o pensie, ca urmare a pensionării anticipate, în loc să plece, să spunem, un tânăr care ar putea să rămână acolo”, a declarat Ilie Bolojan, luni seară, la B1TV.
Măsura este analizată ca parte a unui plan mai amplu de reorganizare și eficientizare a aparatului administrativ, dar nu a fost încă oficializată. Șeful Executivului a precizat că orice decizie în acest sens trebuie să respecte prevederile constituționale.
„Vom analiza această posibilitate de a adopta o măsură care să interzică cumulul pensiei cu un salariu în sectorul public. Dar înainte de a anunţa astfel de măsuri, trebuie să te asiguri că ele respectă decizii ale Curţii Constituţionale şi rămân în picioare. Altfel, dacă faci măsurile şi după aceea verifici, există riscul să fie anulate. Şi nu mai e niciun fel de credibilitate când se întâmplă astfel de decizii”, a adăugat premierul.
Programul „Anghel Saligny”, suspendat temporar din lipsă de fonduri
În cadrul aceleiași intervenții, Ilie Bolojan a oferit explicații privind decizia Guvernului de a suspenda temporar finanțarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, subliniind că această măsură a fost determinată de presiuni bugetare majore.
„Aceste investiții au avut anul acesta o sumă alocată. Această sumă este aproape în totalitate consumată”, a declarat premierul.
El a precizat că suspendarea finanțărilor nu înseamnă renunțarea la proiecte, ci reprezintă o măsură de prudență fiscală. Reluarea plăților ar putea avea loc în funcție de evoluția veniturilor bugetare și de prioritățile guvernamentale.