ADS
ADS
ADS
Zboruri noi de la Suceava către București. AnimaWings intră pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare”
By Administrator
Published on 18/07/2025 09:15
STIRI

Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava atrage o nouă companie aeriană. Joi, operatorul AnimaWings a anunțat introducerea unor curse pe ruta București–Suceava și retur, la ore considerate rezonabile pentru majoritatea pasagerilor.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a salutat decizia companiei și a subliniat importanța extinderii ofertei de zboruri pentru locuitorii regiunii:
„Faptul că, la Suceava, vor exista mai multe variante de zbor spre București și retur, la intervale orare diferite, reprezintă un mare avantaj pentru toți călătorii. Această veste vine într-un moment în care am demarat cea mai amplă modernizare de până acum a aeroportului nostru, un proiect care va transforma radical infrastructura și capacitatea de operare a aerogării de la Salcea. Le mulțumesc celor de la AnimaWings pentru încredere și îmi doresc ca, în scurt timp, să anunțăm și alte destinații, inclusiv externe, în special spre orașele cu comunități mari de suceveni.”

Aeroportul din Suceava se află într-un amplu proces de modernizare, care vizează extinderea terminalelor și creșterea capacității de procesare a pasagerilor. Intrarea unui nou operator vine în sprijinul acestor eforturi și marchează un nou pas în consolidarea poziției aeroportului ca punct aerian strategic în nordul țării.

 

Comments