Un caz cutremurător a ieșit la iveală în județul Botoșani, unde un copil a devenit dependent de alcool la vârsta de numai opt ani, după ce a început să consume băuturi alcoolice alături de propriul tată.
Situația a fost prezentată miercuri de medicul primar de psihiatrie pediatrică din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, dr. Laura Jije. Potrivit acesteia, băiatul, care are acum 11 ani, se află de doi ani în plasament.
„Un copil de 11 ani, luat în plasament de doi ani, iar conform anamnezei muncea cu tatăl său la săpat gropi în cimitir și consuma alcool împreună cu tatăl său. Deci de la opt ani consuma alcool și devenise dependent.
El singur povestea cum încerca să găsească diverse subterfugii să meargă să cumpere alcool sau mințea - pentru că cei care sunt dependenți de alcool sau droguri pot să disimuleze - spunând că dacă nu cumpără alcool, să-i cumpere altcineva o sticlă de bere, altfel îl bate tatăl că nu îi duce alcool acasă. De fapt, consuma el singur", a relatat medicul Laura Jije.
Specialista a subliniat că un mediu familial marcat de neglijare și abuz favorizează dezvoltarea dependenței de alcool sau droguri la vârste fragede.
Cazul ridică semne de alarmă asupra riscurilor la care sunt expuși copiii crescuți în familii dezorganizate și asupra nevoii de măsuri ferme de prevenție și intervenție.