ADS
ADS
ADS
Tânăr reținut după ce și-a tăiat brățara de monitorizare electronică. Avea ordin de protecție
By Administrator
Published on 10/07/2025 10:36
STIRI

Un tânăr de 34 de ani, din comuna Corni, județul Botoșani, a fost reținut de polițiști pentru încălcarea ordinului de protecție și distrugerea brățării electronice de supraveghere.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, în noaptea de 9 spre 10 iulie, în dispeceratul Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică a fost primită o alertă privind accesul ilegal la brățara purtată de bărbat. Dispozitivul fusese aplicat în urma unui ordin de protecție emis pentru protejarea fostei concubine, din comuna Tudora, după un episod de violență domestică.

Imediat, polițiștii au trimis patrule atât la locuința tânărului, cât și la domiciliul victimei, care a fost instruită cu privire la măsurile de siguranță.

Bărbatul a fost găsit la domiciliu, fără brățara de monitorizare, fiind imobilizat și condus la sediul poliției. Ulterior, pe numele său a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore.

 

Comments