PNL și AUR au făcut front comun miercuri în Consiliul Județean Botoșani, reușind să formeze majoritatea necesară pentru a adopta repartizarea unor fonduri din bugetul instituției.
Președintele CJ, Valeriu Iftime, s-a înțeles cu reprezentanții AUR după ce, la ședința anterioară, proiectul fusese blocat de PSD, care nu a fost de acord cu forma propusă pentru împărțirea banilor.
În urma votului, hotărârea a fost adoptată cu 18 voturi favorabile. Ea prevede repartizarea a 3,9 milioane de lei din Fondul de rezervă al Consiliului Județean către Primăria orașului Darabani și 15 comune din județ.
Astfel, orașul Darabani va primi 700.000 de lei, comuna Vorniceni 400.000 de lei, iar celelalte 14 comune câte 200.000 de lei fiecare.
Localitățile beneficiare sunt Brăești, Broscăuți, Cordăreni, Durnești, Gorbănești, George Enescu, Hudești, Lunca, Pomârla, Românești, Todireni, Trușești, Vlădeni, Vorniceni și Concești.