ADS
ADS
ADS
Locatarii de la bloc din Botoșani vor plăti pierderile de apă din subsoluri. Decizie controversată adoptată de Consiliul Județean
By Administrator
Published on 28/06/2025 06:49
STIRI

Consiliul Județean Botoșani a aprobat, vineri, o hotărâre prin care populația care locuiește în condominii din municipiul Botoșani va suporta costul pierderilor de apă din subsolurile blocurilor. Decizia a fost luată la propunerea președintelui CJ, Valeriu Iftime, și vizează modificarea Metodologiei de defalcare și facturare a cantităților de apă în condominii.

Potrivit actului normativ adoptat, apa consumată va fi măsurată la nivelul fiecărei scări de bloc, iar defalcarea pe apartamente va cădea în responsabilitatea asociațiilor de proprietari. Măsura vine ca răspuns la pierderile de circa 80.000 de metri cubi de apă pe an, înregistrate de operatorul regional Nova Apaserv SA, reprezentând diferența dintre cantitatea de apă înregistrată la intrarea în bloc și cea facturată individual către locatari.

„În condițiile analizării consumurilor și a constatării unor diferențe foarte mari datorate pierderilor depistate, acest fapt nu exonerează clienții de la facturarea acestora. Operatorul regional va factura diferența/pierderea integral în cadrul acelui condominiu”, se precizează în hotărârea adoptată.

Concret, începând cu 1 ianuarie 2026, pierderile de apă din subsolurile inundate nu vor mai fi suportate de compania Nova Apaserv, ci vor fi împărțite între proprietarii apartamentelor. Autoritățile susțin că locatarii trebuie să-și asume responsabilitatea întreținerii subsolurilor, pentru a limita pierderile.

 

Comments