Miercuri, 25 iunie, meteorologii anunță caniculă extinsă în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi ce pot atinge 40 de grade Celsius la umbră. Disconfortul termic va fi accentuat, mai ales în regiunile vestice și sudice.
Conform Administrației Naționale de Meteorologie, valul de căldură va cuprinde Banatul, Crișana, Oltenia, Muntenia, sudul și centrul Moldovei, Dobrogea continentală, dar și zone din Transilvania. Cerul va fi variabil, în general senin dimineața și noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări temporare în nord-vest, centru și zona montană.
Și în nordul Moldovei și Bucovina, temperaturile vor atinge pragul caniculei. La amiază se vor înregistra până la 35 de grade Celsius, iar în zonele montane izolat sunt posibile averse de scurtă durată.
La Botoșani, miercuri va fi o zi caniculară, cu temperaturi care vor urca până la 30 de grade Celsius. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab, dinspre sud-vest. Noaptea, mercurul din termometre nu va coborî sub 16 grade. Nu sunt prognozate precipitații.
Pe litoral, atmosfera devine sufocantă în orele prânzului, cu temperaturi de până la 33 de grade Celsius în stațiuni. Cerul va rămâne senin, iar disconfortul termic va fi accentuat. Temperatura apei mării se va situa în jurul valorii de 20 de grade Celsius.