ADS
ADS
ADS
Schimbări importante în domeniul construcțiilor: Noile reguli privind autorizațiile, publicate în Monitorul Oficial
By Administrator
Published on 10/05/2025 10:46
STIRI

Ministerul Dezvoltării a anunțat implementarea unor măsuri majore de simplificare și accelerare a procedurilor din domeniul construcțiilor, prin publicarea unui Ordin de Ministru în Monitorul Oficial. Ministrul Cseke Attila a precizat că noile reglementări vizează atât construcțiile publice, cât și cele private, contribuind la reducerea birocrației și sprijinirea investițiilor, notează EVZ.ro.

Potrivit oficialului, Ordinul stabilește cadrul normativ pentru elaborarea și actualizarea planurilor de amenajare a teritoriului și urbanism, dar și pentru procesul de avizare și autorizare a lucrărilor de construcții.

Una dintre cele mai importante noutăți este introducerea avizării tacite: dacă o instituție nu răspunde în termen sau nu respinge oficial o cerere de aviz, aceasta va fi considerată aprobată. Pentru aplicarea acestei proceduri, beneficiarii vor depune o declarație pe propria răspundere, pe un formular standard emis de minister.

Totodată, instituțiile care resping nejustificat documentațiile sau care nu respectă noile reguli vor putea fi sancționate contravențional de către Inspectoratul de Stat în Construcții. Documentația va fi gestionată de un singur funcționar public pe tot parcursul procesului, pentru a evita solicitările contradictorii.

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 31/2025, se elimină obligativitatea unor documente considerate exces birocratic, se introduce avizarea simultană în locul celei în cascadă, și se reduce numărul avizelor necesare la unul singur pe domeniu, care nu va mai avea termen de expirare.

Noile măsuri au fost gândite pentru a accelera investițiile și a crea un sistem mai eficient în domeniul construcțiilor din România.

 

Comments