ADS
ADS
ADS
Modificări importante la titularizare anunțate de Ministerul Educației
By Administrator
Published on 07/05/2025 08:19
STIRI

Profesorii care vor să obțină un contract pe perioadă nedeterminată în sistemul de învățământ românesc se pot înscrie, în aceste zile, la examenul național de titularizare. Ministerul Educației a scos la concurs aproape 9.200 de posturi, dintre care 810 sunt incomplete, iar aproape 20.000 de locuri sunt destinate suplinitorilor. Cele mai căutate discipline rămân matematica, fizica și chimia, domenii în care lipsa cadrelor didactice este tot mai acută.

Pentru a deveni titular, un profesor trebuie să obțină cel puțin nota 7 la proba scrisă și o medie finală de minimum 7, calculată împreună cu nota de la inspecția la clasă. Cei care obțin între 5 și 7 pot obține doar posturi pe durată determinată. În cazul unui eșec, există posibilitatea participării la concursul județean sau la examenele organizate direct de unitățile de învățământ, dar acestea oferă doar statutul de suplinitor.

„Pe loc fruntaș sunt educatorii și învățătorii, dar disciplinele deficitare sunt fizica, matematica, educația fizică și sportul. Avem multe posturi disponibile și pentru consilieri școlari sau profesori de sprijin”, a declarat Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației.

Examenul ar putea fi reformat radical

Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că anul 2025 ar putea aduce schimbări importante în modul de organizare al examenului de titularizare. Potrivit acestuia, actuala formă a examenului nu mai corespunde nevoilor reale ale sistemului educațional, potrivit ProTV.

„Cred că este ultimul an în care examenul de titularizare va avea loc în această formă. Voi propune o variantă care să păstreze elementele pozitive, dar care să aducă și corecții importante, mai ales în privința situației în care unii profesori sunt nevoiți să dea acest examen ani la rând”, a precizat Daniel David.

Experții în educație susțin că este momentul ca selecția profesorilor să pună accent pe vocație și capacitate de comunicare, nu doar pe cunoștințele teoretice. Daniel Vișoianu, specialist în politici educaționale, atrage atenția că „există inclusiv profesori de matematică ce au deficiențe de raționament matematic” și că este esențial ca viitorii dascăli să fie capabili să predea eficient, chiar dacă nu excelează academic.

România este printre puținele state europene care mai păstrează conceptul de „titularizare pe viață”. În alte țări, cum este cazul Republicii Moldova, profesorii sunt evaluați periodic, la un interval de cinci ani. Propunerea de reformare a titularizării urmează să fie prezentată oficial în cursul lunii mai.

 

Comments