Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au descoperit, luni, două arme și muniție în urma unor acțiuni de control desfășurate în comunele Tudora și Unțeni.
Potrivit autorităților, în timpul verificărilor, au fost găsite două arme lungi, de culoare neagră, împreună cu două cutii de muniție aferentă acestora. În urma cercetărilor preliminare, s-a stabilit că persoanele deținătoare nu erau autorizate să dețină, să poarte sau să folosească armele și muniția, fie ele letale sau neletale.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă investigațiile sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.