ADS
ADS
ADS
Zece dosare penale și arme confiscate în Botoșani: polițiștii intensifică acțiunile privind regimul armelor și munițiilor
By Administrator
Published on 03/05/2025 10:43
STIRI

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani desfășoară, în această perioadă, o amplă acțiune de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale privind regimul armelor și al munițiilor.

Până în prezent, oamenii legii au întocmit zece dosare penale pentru nerespectarea regimului armelor, fiind ridicate, ca măsură complementară, zece arme – cinci de tip airsoft și cinci de tir sportiv –, toate încadrate în categoria armelor supuse autorizării. În toate cazurile, persoanele identificate nu dețineau autorizațiile necesare pentru a avea asupra lor astfel de arme.

Un caz aparte a fost descoperit la Ștefănești, unde polițiștii au găsit, în locuința unui bărbat, o armă tip pistol destinată tirului sportiv și o cutie metalică cu muniție aferentă. Verificările au arătat că acesta nu era autorizat să dețină, să poarte sau să folosească arme letale ori neletale și nici muniția asociată.

„Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Acțiunile vor continua și în perioada următoare, în vederea menținerii climatului de ordine și siguranță publică și prevenirii incidentelor generate de utilizarea nelegală a armelor”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

 

Comments