Un fost agent de poliție originar din Botoșani, destituit anul trecut de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) pentru presupuse activități comerciale incompatibile cu statutul de polițist, a obținut câștig de cauză în instanță. Decizia aparține Tribunalului Botoșani, care a dispus reintegrarea sa în funcția publică și plata tuturor drepturilor salariale restante.
Tânărul absolvise școala de agenți de poliție în anul 2022, fiind ulterior repartizat la un post din județul Brașov. La momentul angajării, era acționar într-o societate comercială, iar acest aspect a fost considerat de conducerea IGPR ca fiind o incompatibilitate cu funcția de agent de poliție. Astfel, în august 2024, a fost destituit din structura MAI, pe motiv că ar fi desfășurat activități de comerț, contrar regimului statutului polițistului.
Considerând că măsura a fost abuzivă, botoșăneanul a deschis un proces în luna septembrie 2024 împotriva IGPR și a Ministerului Afacerilor Interne. În urma analizei cauzei, Tribunalul Botoșani i-a dat dreptate, hotărând nu doar repunerea sa în funcție, ci și obligarea IGPR la plata tuturor salariilor de care ar fi beneficiat dacă nu i-ar fi fost întrerupt raportul de serviciu.
Solutia pe scurt:
Respinge excepţiile invocate de pârâţi. Admite acţiunea. Anulează Ordinul Viceprim-ministrului M.A.I. nr. II/1293/03.07.2024, Dispoziţia Inspectorului General al Poliţiei Române nr. 5224 din 27.03.2024 şi Dispoziţia Inspectorului General al Poliţiei Române nr. 8394 din 20.08.2024. Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia publică din care a fost destituit şi obligă Inspectoratului General al Poliţiei Române la plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data încetării raporturilor de serviciu şi până la reintegrarea efectivă pe post. Obligă pârâţii la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2380 lei reprezentând onorariu de avocat. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea şi motivele de recurs urmând a se depune la Tribunalul Botoşani – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.