La finalul lunii martie 2025, județul Botoșani înregistra un număr de 4.671 de șomeri, dintre care 2.015 sunt femei, potrivit datelor publicate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani. Rata șomajului a atins astfel valoarea de 4,25%.
Din totalul celor aflați în căutarea unui loc de muncă, doar 911 persoane beneficiază de indemnizație de șomaj, în timp ce 3.760 sunt șomeri neindemnizați. Majoritatea provin din mediul rural – 3.441 persoane, comparativ cu 1.230 din mediul urban.
Cei mai mulți șomeri – persoane cu studii gimnaziale
Statistica arată că nivelul de instruire influențează direct gradul de angajabilitate. Aproape jumătate dintre șomerii botoșăneni – 45,49% – au doar studii gimnaziale, în timp ce 21,37% au studii primare sau nu au urmat nici o formă de învățământ. Alte categorii includ:
- 17,11% – cu învățământ profesional
- 12,61% – cu învățământ liceal
- 2,48% – cu studii superioare
- 0,94% – cu studii postliceale
Grad redus de ocupabilitate pentru majoritatea șomerilor
Pe baza profilării realizate de AJOFM, 3.185 de persoane sunt considerate „greu ocupabile”, 269 sunt clasificate ca „foarte greu ocupabile”, iar 1.189 au un grad mediu de ocupabilitate. Doar 28 de șomeri sunt incluși în categoria „ușor ocupabil”.
Reprezentanții AJOFM atrag atenția că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se face pe baza unei evaluări individuale, care analizează nivelul de educație, experiența profesională, competențele și motivația fiecărui candidat în căutarea unui loc de muncă.