ADS
ADS
ADS
Tânăr prins cu droguri la Botoșani în urma unei acțiuni a jandarmilor
By Administrator
Published on 28/04/2025 15:04
STIRI

Un tânăr de 22 de ani a fost prins de jandarmi având asupra sa droguri, în timpul unor acțiuni desfășurate în weekend pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în județul Botoșani.

În cadrul acestor misiuni, jandarmii, acționând independent sau în cooperare cu polițiștii botoșăneni, au vizat în mod special consumul ilegal de substanțe psihoactive. Astfel, aceștia au depistat un bărbat de 22 de ani care deținea o țigară artizanală și o folie de aluminiu conținând un produs vegetal mărunțit, având un miros înțepător, specific substanțelor interzise.

Pe numele tânărului au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu. Documentele, împreună cu substanțele vegetale ridicate, au fost înaintate Serviciului Județean de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, care va continua cercetările.

În urma acțiunilor desfășurate la nivelul județului, jandarmii au aplicat și 54 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 21.000 de lei, majoritatea pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice.

„Recomandăm cetățenilor care sesizează producerea unor fapte antisociale, ce îi afectează pe ei sau pe cei din jur, să solicite în cel mai scurt timp sprijinul autorităților competente prin apel la numărul unic de urgență 112, în vederea intervenției prompte pentru luarea măsurilor legale ce se impun, în funcție de pericolul social al faptelor săvârșite”, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani.

 

Comments