Municipiul Botoșani a anunțat finalizarea lucrărilor de consolidare și restaurare a Teatrului „Mihai Eminescu”, unul dintre cele mai importante obiective culturale din regiunea de Nord-Est. Proiectul, în valoare totală de 75.604.141,98 lei, a fost cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Regio - Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 5 - Îmbunătățirea mediului urban și conservarea patrimoniului cultural.
Conform autorităților locale, lucrările au vizat consolidarea structurii de rezistență, restaurarea elementelor artistice și arhitecturale interioare și exterioare, reabilitarea instalațiilor și dotarea spațiilor cu echipamente moderne necesare desfășurării activităților culturale. De asemenea, s-au realizat măsuri pentru digitizarea obiectivului și pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități.
Proiectul a fost implementat în baza contractului de finanțare semnat pe 25 octombrie 2018 și se va încheia oficial pe 31 decembrie 2025. Contribuția proprie a Municipiului Botoșani s-a ridicat la 53.228.138,79 lei, reprezentând atât cheltuielile neeligibile, cât și o cofinanțare de 2% din valoarea eligibilă a proiectului.
În urma restaurării, suprafața construită totală a teatrului este de 2.104,91 mp, iar suprafața construită desfășurată ajunge la 9.330,99 mp, cu o suprafață utilă desfășurată de 5.519,73 mp, distribuită pe subsol, parter și trei etaje.
Impactul investiției se va resimți atât în plan cultural, prin promovarea valorilor locale și creșterea atractivității turistice, cât și în plan economic. Municipalitatea estimează o creștere a numărului de vizitatori cu aproximativ 11.000 anual, rezultat ce va fi cuantificat prin vânzările de bilete la spectacolele organizate în noul teatru.
