Un incendiu a izbucnit joi după-amiază într-o gospodărie din localitatea Vârfu Câmpului, județul Botoșani, focul cuprinzând rapid un depozit de furaje. Din primele informații, flăcările ar fi fost provocate de o țigară aprinsă aruncată neglijent în apropierea materialelor combustibile.
Intervenția promptă a pompierilor din cadrul Detașamentului Dorohoi, sprijiniți de voluntarii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vârfu Câmpului, a împiedicat extinderea incendiului către celelalte construcții din gospodărie. În ciuda intervenției rapide, au ars aproximativ două tone de furaje.
Potrivit autorităților, o țigară aprinsă, aruncată într-un spațiu cu materiale inflamabile, poate genera un incendiu în doar câteva secunde. Vegetația uscată, lemnele și furajele reprezintă un mediu extrem de propice propagării rapide a focului.
În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență reamintește cetățenilor câteva măsuri esențiale de prevenire:
- Nu aruncați mucuri de țigară pe jos, mai ales în apropierea gospodăriilor, a adăposturilor de animale sau a depozitelor de lemne și furaje;
- În autoturisme, evitați aruncarea resturilor de țigară pe geam, întrucât acestea pot aprinde vegetația de pe marginea drumurilor;
- Utilizați doar scrumiere stabile, grele și fabricate din materiale ignifuge, preferabil cu puțină apă în interior;
- Nu fumați în pat sau în fotolii dacă simțiți oboseală, deoarece riscul de a adormi cu țigara aprinsă este ridicat;
- Stingeți complet țigările în scrumiere, nu în coșul de gunoi, și nu le lăsați să ardă nesupravegheate.
Pompierii atrag atenția că neglijența în manipularea surselor de foc, în special în zonele rurale, poate avea consecințe grave, inclusiv pierderi materiale sau de vieți omenești. Ancheta pentru stabilirea cu exactitate a cauzei incendiului este în curs.