ADS
ADS
ADS
Bătrân de 81 de ani, prins la volan fără permis: s-a ales cu dosar penal
By Administrator
Published on 17/04/2025 14:45
STIRI

Un bărbat în vârstă de 81 de ani, din județul Iași, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat conducând un autoturism pe DN 29A, în municipiul Dorohoi, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

Incidentul a avut loc în cursul zilei de 16 aprilie 2025, când polițiștii din cadrul Biroului Rutier Dorohoi au oprit în trafic autoturismul condus de octogenar, în cadrul unui control de rutină.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată ca urmare a unor abateri anterioare la regimul rutier.

Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.

 

 

Comments