ADS
ADS
ADS
Goana după ouă de ciocolată revine la Cornișa: eveniment dedicat copiilor, cu premii și distracție în aer liber
By Administrator
Published on 16/04/2025 08:35
STIRI

Copiii din județul Botoșani sunt așteptați, vineri, 18 aprilie 2025, la un eveniment special organizat în zona patinoarului din Parcul de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa – „Goana după ouă de ciocolată”. Startul activității va fi dat la ora 11:00, iar organizatorii promit o experiență distractivă și memorabilă pentru toți participanții.

Concursul este dedicat copiilor și tinerilor cu vârste între 3 și 14 ani, care vor fi împărțiți în două categorii de vârstă: 3–7 ani și 8–14 ani. Fiecare grupă va putea avea maximum 70 de participanți.

Misiunea celor mici este să găsească, ascunse în iarbă, cât mai multe ouă de ciocolată. Cei mai rapizi și mai iscusiți vânători de ouă vor fi răsplătiți cu premii atractive, acordate pentru ocupanții primelor trei locuri din fiecare categorie de vârstă.

Înscrierea se face în ziua evenimentului, direct la fața locului, este gratuită și nu implică pași complicați, organizatorii încurajând astfel participarea unui număr cât mai mare de copii.

 

Evenimentul se dorește a fi o modalitate de recreere activă, socializare și bucurie, organizat în apropierea sărbătorilor pascale, într-un cadru natural și sigur.

Comments