Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) trage un semnal de alarmă cu privire la o nouă campanie de înșelătorie informatică, prin care contribuabilii sunt vizați cu emailuri false transmise în numele instituției. Potrivit unui comunicat oficial, este vorba despre o tentativă de email spoofing – o formă de fraudă informatică ce implică trimiterea de mesaje care par să provină de la o sursă legitimă, în acest caz ANAF.
Mesajele capcană informează destinatarii că „au dreptul la rambursare datorită plăţii în exces a impozitelor” și conțin linkuri sau documente atașate care, odată accesate, pot compromite datele personale sau pot conduce la tentative de fraudă financiară.
„Pentru siguranţa dumneavoastră, vă sfătuim să nu deschideţi aceste emailuri, iar dacă au fost deschise, să nu accesaţi documentele anexate sau linkurile din conţinut. De asemenea, evitaţi să efectuaţi plăţi sau să transmiteţi date confidenţiale!”, avertizează ANAF.
Reprezentanții instituției îndeamnă contribuabilii care au interacționat cu astfel de materiale să raporteze de urgență situația autorităților competente. ANAF asigură publicul că protecția datelor și securitatea cibernetică sunt tratate cu maximă seriozitate de departamentele specializate ale Ministerului Finanțelor și ale instituției fiscale.
Autoritățile reamintesc că ANAF nu solicită niciodată date personale sau bancare prin emailuri și recomandă verificarea surselor oficiale în cazul oricărei comunicări primite în mediul digital.