Cristina Breșug, fost subprefect al județului Botoșani, a fost numită, marți, în funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Numirea acesteia a fost oficializată printr-o hotărâre adoptată în ședința de Guvern desfășurată în aceeași zi.
Cristina Breșug este cunoscută și în mediul de afaceri botoșănean, fiind proprietara Carmangeriei Stejarul. De asemenea, ea este membru al Partidului Social Democrat și a beneficiat de susținerea organizației județene a formațiunii pentru ocuparea acestei funcții în Executiv.
Aceasta revine astfel în structurile administrației centrale, după ce anterior a ocupat funcția de subprefect al județului Botoșani.