ADS
ADS
ADS
Primăria Botoșani scoate la licitație un spațiu din Centrul Vechi pentru cafenele sau restaurante
By Administrator
Published on 11/04/2025 08:31
STIRI

Primăria Municipiului Botoșani organizează, în data de 28 aprilie 2025, o licitație publică cu ofertă în plic închis pentru închirierea unui spațiu comercial situat în Centrul Vechi, pe strada 1 Decembrie nr. 59. Spațiul, cu o suprafață de 68,77 metri pătrați, este destinat activităților de alimentație publică, inclusiv restaurante (Cod CAEN 5610) și baruri (Cod CAEN 5630).

Prețul de pornire al licitației este de 1 euro/mp/lună (fără TVA), iar durata închirierii este de cinci ani, cu posibilitate de prelungire. Adjudecatarii vor beneficia, de asemenea, de dreptul de a utiliza locurile publice din fața spațiilor comerciale pentru amenajarea de terase estivale, cu o taxă suplimentară de 0,1 lei/mp/zi.

La licitație pot participa doar reprezentanții legali ai persoanelor juridice care nu se află în proceduri de faliment, lichidare sau insolvență și care nu au datorii la bugetul local. Taxa de înscriere este de 100 de lei, iar garanția de participare se ridică la 690 de lei, echivalentul a două luni de chirie.

Documentația de participare trebuie depusă până pe 25 aprilie 2025, ora 11:00, la registratura Primăriei Botoșani. Ofertele vor fi deschise pe 28 aprilie, de la ora 10:00, în sala de ședințe a Primăriei din Calea Națională nr. 101 – sediul Stării Civile.

În cazul în care nu se întrunesc minimum două oferte eligibile, licitația va fi reluată într-un termen de cel puțin 20 de zile calendaristice. La a doua ședință, adjudecarea se va face indiferent de numărul ofertelor depuse, cu condiția ca acestea să fie conforme și să ofere cel mai mare preț.

 

 

Comments