ADS
ADS
ADS
Ministrul Educației anunță schimbări majore în sistemul de învățământ
By Administrator
Published on 11/04/2025 08:10
STIRI

Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat o schimbare esențială în sistemul de învățământ românesc, care va intra în vigoare odată cu anul școlar 2025–2026. Astfel, organizarea cursurilor în trei schimburi va fi complet interzisă în toate unitățile de învățământ preuniversitar din România.

Anunțul a fost făcut joi seară, printr-un raport de activitate publicat pe pagina oficială de Facebook a ministrului. Daniel David a subliniat că această măsură este prevăzută de noua lege a învățământului și are drept scop îmbunătățirea condițiilor educaționale.

„Conform legii învățământului, începând cu anul universitar 2025/2026 acest lucru este interzis”, a transmis ministrul, referindu-se la învățământul în trei schimburi.

Daniel David a reiterat faptul că organizarea cursurilor în trei schimburi reprezintă o problemă serioasă în sistemul educațional și afectează calitatea actului didactic. „Acest lucru este descurajat prin legislaţia pe care o avem, se mai dau unele excepţii doar ca să putem derula activitatea educaţională, dar sunt excepţii şi nu reprezintă ceva foarte răspândit în sistem. Dar este drept, şi puţine fiind, trebuie să găsim soluţii pentru a corecta această situaţie”, a declarat ministrul.

Decizia vine în contextul în care, în unele localități, lipsa spațiului și numărul mare de elevi au determinat organizarea cursurilor în trei ture, o practică considerată nesustenabilă pe termen lung. Autoritățile centrale își propun, în următorul an, să identifice soluții concrete pentru toate unitățile afectate, astfel încât elevii să beneficieze de un program educațional normal și eficient.

 

 

Comments