Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat miercuri, după ședința de Guvern, că își propune să reducă numărul românilor nemulțumiți de procesul de înscriere în programul Casa Verde pentru panouri fotovoltaice, care în trecut devenise, potrivit oficialului, „mai degrabă o competiție de competențe digitale decât un program de mediu”, notează EVZ.ro.
„Încă nu am decis care va fi modalitatea de atribuire a contractelor de finanţare, însă ne propunem să avem cât mai puţini români nemulţumiţi la încheierea perioadei de înscriere. Spun acest lucru pentru că în trecut acest program se transformase într-unul de competenţe digitale”, a declarat Mircea Fechet.
Ministrul a subliniat că programul trebuie să fie accesibil și pentru persoanele care nu sunt familiarizate cu utilizarea calculatorului, considerând că înscrierea nu ar trebui să fie un obstacol tehnologic.
„Era mai mult o olimpiadă de informatică decât de panouri fotovoltaice şi cred că şi acele persoane care sunt mai puţin familiarizate cu tastatura, cu laptopul sau cu calculatorul trebuie să aibă o şansă pentru a beneficia de programul Casa Verde Panouri Fotovoltaice”, a punctat ministrul.
Perioada de înscriere va fi menținută, iar în funcție de alocările financiare, vor putea fi acceptate și cereri suplimentare. De asemenea, valoarea cofinanțării ar putea fi modificată față de anii trecuți, când contribuția beneficiarilor era de 10%.
„E posibil ca o cofinanţare un pic mai mare să mai reducă din viteza de înscriere”, a explicat Fechet.
Finanțare pentru acumulatori și sprijin pentru prosumatorii independenți
Un alt obiectiv anunțat de ministrul Mediului vizează continuarea finanțării pentru acumulatori, cu beneficii directe pentru prosumatori.
„Ne propunem în continuare să finanţăm acumulatori. Finanţarea acumulatorilor are un feedback foarte bun din partea prosumatorilor pentru că îi face pe aceştia şi mai independenţi decât erau înainte. Facturile la curent vor fi şi mai mici pentru că vom consuma noaptea ceea ce producem ziua.”
Totodată, Mircea Fechet a anunțat un nou program dedicat prosumatorilor care și-au instalat panouri din fonduri proprii, fără ajutor de la stat.
„Acei români care din resurse proprii şi-au pus panouri fotovoltaice, cred eu că ar trebui cumva ajutaţi, sprijiniţi şi ne propunem să deschidem un program special pentru achiziţia bateriilor, pentru achiziţia acumulatorilor în legătură cu această categorie de prosumatori.”
Variante de selecție în discuție: sistemul tip „loteria vizelor”, dar cu rezerve
Ministrul a menționat că s-a discutat și despre introducerea unui sistem de tip loterie, similar cu cel aplicat în cazul vizelor pentru Statele Unite, însă a precizat că nu este optimist în privința eficienței acestei soluții.
Mircea Fechet a promis că în perioada următoare vor fi prezentate detalii clare cu privire la forma finală a programului, astfel încât acesta să devină mai echitabil, mai eficient și mai accesibil pentru toți cetățenii.