Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri un cod galben de intensificări ale vântului, viscol și strat consistent de zăpadă, valabil pentru județul Botoșani în intervalul 10 aprilie, ora 9:00 – 10 aprilie, ora 23:00. Avertizarea vizează o serie de fenomene meteo severe, ce vor afecta regiuni extinse din țară, inclusiv nord-estul Moldovei.
Potrivit meteorologilor, vântul va sufla cu viteze cuprinse între 50 și 70 km/h în cea mai mare parte a teritoriului, iar la altitudini de peste 1700 de metri se vor înregistra rafale de 75–85 km/h. În Carpații Orientali și local în Carpații Occidentali vor fi ninsori și viscol, determinând scăderea vizibilității și formarea unui strat consistent de zăpadă.
În Maramureș, Transilvania și Moldova, dar și în estul Munteniei și în Dobrogea, începând cu orele serii, vor predomina ninsorile, care vor fi temporar viscolite. Meteorologii estimează un strat nou de zăpadă de 10–20 de centimetri în zona montană și, în general, între 5 și 10 centimetri în sudul și estul Transilvaniei și local în Moldova.
Pe lângă codul galben, ANM a emis și o informare meteorologică ce se suprapune parțial cu avertizarea anterioară, valabilă în intervalul 9 aprilie, ora 10:00 – 11 aprilie, ora 21:00. Sunt prognozate fenomene de vreme deosebit de rece, brumă și îngheț la sol, precipitații mixte și intensificări ale vântului.
Valorile termice vor fi neobișnuit de scăzute pentru această perioadă, cu temperaturi maxime cuprinse între 2 și 12 grade Celsius și minime ce vor coborî în timpul nopților și dimineților până la -7 grade, local chiar -10 grade în estul Transilvaniei. În aceste condiții, se așteaptă formarea de brumă și îngheț la sol în mai multe regiuni ale țării, inclusiv în Moldova.
Vântul va continua să bată cu intensitate, cu viteze de 45–55 km/h în majoritatea zonelor. În zonele afectate de precipitații, vor fi ninsori la munte, ninsori predominante în centru, nord și nord-est, și precipitații mixte în restul teritoriului.
Autoritățile recomandă populației să evite deplasările în zonele montane și să ia măsuri de protecție a culturilor agricole, în contextul temperaturilor negative și al riscului de îngheț.