Consiliul Județean Botoșani a cheltuit, în ultimii patru ani, aproximativ 55.000 de euro pentru achiziția de laptopuri și abonamente la internet mobil destinate exclusiv consilierilor județeni. Deși achizițiile au fost justificate de necesitatea digitalizării și a desfășurării ședințelor online în timpul pandemiei, în realitate, echipamentele nu au fost folosite aproape deloc în cadrul întâlnirilor oficiale, notează adevarul.ro.
Prima tranșă de cheltuieli a fost efectuată în martie 2021, când instituția a încheiat un contract pentru 33 de pachete digitale, fiecare conținând un laptop, un modem și un abonament de internet mobil pe o perioadă de 24 de luni. Costul total al acestei investiții s-a ridicat la circa 30.000 de euro. Scopul declarat a fost transmiterea materialelor aferente ședințelor în format electronic și organizarea întâlnirilor online în contextul restricțiilor pandemice.
„Consilierii județeni primesc tot ce înseamnă material pentru ședințele de consiliu în format electronic. Practic, noi nu mai punem la dispoziția consilierilor toate materialele în format letric”, declara în 2021 Doina Federovici, președintele de atunci al Consiliului Județean Botoșani.
Cu toate acestea, laptopurile au fost distribuite după ridicarea restricțiilor pandemice, când ședințele puteau avea loc fizic. Mai mulți consilieri au criticat investiția, considerând-o inutilă, în condițiile în care mulți dintre ei erau antreprenori sau aveau deja echipamentele necesare.
„Cred eu că toți consilierii județeni își permit un laptop sau orice dispozitiv pentru conectare”, afirma consilierul județean Viorel Iliuță în 2021. „Ne-a întrebat cineva dacă avem nevoie? Nu!”, adăuga un alt ales județean, proprietar al unei firme de IT.
După schimbarea conducerii, scenariul s-a repetat. În martie 2025, administrația liberală condusă de Valeriu Iftime a prelungit contractul pentru serviciile de internet și a primit, la pachet, alte laptopuri, achiziția ridicând costurile totale la aproximativ 55.000 de euro.
„S-a reînnoit contractul pentru internet și s-au încheiat pentru consilierii județeni 30 și ceva de contracte. Au venit la pachet alte laptopuri”, a explicat vicepreședintele Consiliului Județean, Constantin Bursuc.
La fel ca în cazul precedent, noile echipamente nu au fost folosite de majoritatea aleșilor județeni. Cele vechi au fost redirecționate către funcționarii instituției, iar același traseu este prevăzut și pentru cele noi, care nu vor fi utilizate de consilieri.
„Cele vechi s-au dat către funcționarii noștri din Consiliul Județean. Acum s-a încheiat alt contract și am avut posibilitatea ca pe astea sau o parte din cele noi, să le dăm funcționarilor noștri”, a precizat vicepreședintele Bursuc.
În lipsa unei utilizări reale și constante, această investiție continuă ridică semne de întrebare privind eficiența cheltuirii banului public în județul Botoșani.