În perioada 7 – 13 aprilie 2025, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani desfășoară o amplă acțiune pentru prevenirea accidentelor de circulație, cu accent pe combaterea vitezei excesive. Activitățile sunt organizate sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române și fac parte din Programul Operațiunilor Europene 2025 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).
Pe parcursul întregii săptămâni, polițiștii Serviciului Rutier, alături de celelalte subunități de profil din județ, acționează zilnic cu aparatele radar din dotare, monitorizând respectarea vitezei legale pe drumurile publice. Scopul acestor măsuri este reducerea numărului de accidente rutiere cauzate de viteză neadaptată și creșterea siguranței rutiere.
Un moment de vârf al acestor acțiuni îl reprezintă ziua de 9 aprilie, când va fi desfășurată operațiunea „Speed Marathon” – o acțiune-maraton de 24 de ore, derulată simultan în întreg județul Botoșani. Cu această ocazie, controalele privind respectarea limitelor de viteză vor fi intensificate, în special pe drumurile cunoscute ca având un risc ridicat de accidente.
Polițiștii atrag atenția tuturor conducătorilor auto asupra importanței respectării vitezei legale și adaptării acesteia la condițiile de drum și trafic, pentru a preveni tragediile rutiere.
