Un grav accident de muncă a avut loc luni, în localitatea Viișoara Mică din județul Botoșani, acolo unde un bărbat în vârstă de 35 de ani și-a pierdut viața după ce utilajul pe care îl manevra s-a răsturnat.
Bogdan era originar din Botoșani, căsătorit și cunoscut în comunitate drept un om cald, muncitor și altruist. Tragedia a lăsat în urmă o familie îndurerată și prieteni marcați de pierdere.
„Chiar și când era supărat, găsea o vorbă bună să zică. E păcat că s-a dus", a declarat, profund afectat, un apropiat al victimei.
La fața locului au intervenit echipe de salvare din cadrul Punctului de Lucru Coțușca, cu o autospecială de stingere echipată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și ambulanța de terapie intensivă mobilă. La sosirea forțelor de intervenție, bărbatul fusese deja scos din utilaj și se afla în stare de inconștiență. S-au inițiat imediat manevrele de resuscitare.
„Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse, medicul de pe ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD a declarat decesul", au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.