Mieii pentru masa de Paște din acest an vor fi mai ieftini decât în anii anteriori, anunță crescătorii de animale, care spun că acest lucru se datorează în special greutății mai mici a animalelor. Cei care nu se vor vinde în țară vor fi redirecționați către export, unde cererea este semnificativă.
Ionică Nechifor, președintele Asociației Moldoovis, a explicat că prețul de producție a fost calculat la Stațiunea de Cercetare Popăuți și se ridică la 19,80 lei/kg în viu, iar cu adaos comercial, prețul ajunge la 21,10 lei/kg.
„Pe cap de miel o să fie mai ieftin pentru că e greutatea mai mică. Se caută mieii și de ai noștri și la export. Avem cerințe de miei. Nu e un pericol dacă nu se vând prea mult la Paște acum. După noi trebuie să se ghideze toată lumea pentru că noi chiar calculăm prețurile. Așa că auzim pe piață că sunt 25 lei, 24 lei, 23 lei. Eu cred că va fi în jurul la 20 de lei în viu și un 37 în carcasă”, a declarat Nechifor.
Tradiție și simbolism religios
Consumul cărnii de miel la sărbătoarea Paștelui are la bază o simbolistică profund religioasă. Pentru creștini, Paștele reprezintă trecerea de la moarte la viață, prin moartea și Învierea lui Hristos. Mielul devine simbolul jertfei divine: „ca un miel spre junghiere s-a adus…“ (Isaia 53,7).
În tradiția iudaică, mielul era jertfit și consumat la celebrarea Paștelui, ca amintire a eliberării din robia Egiptului. În Noul Testament, această imagine este transpusă în Hristos, „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”. Sfântul Apostol Pavel le cere credincioșilor să sărbătorească Paștele „cu azimile curăției și ale adevărului” (I Corinteni 5, 7-8), accentuând valoarea spirituală a sărbătorii.
Așadar, sacrificarea mielului nu este o obligație religioasă, ci mai degrabă o tradiție culinară. Esențială rămâne participarea credincioșilor la Sfânta Liturghie și împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, pentru a trăi în mod deplin bucuria Învierii.