Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani a fost obligat să achite despăgubiri medicului Mariana Pitrop, după ce unitatea medicală a pierdut procesul intentat de aceasta pentru suspendarea abuzivă a contractului de muncă. Decizia definitivă a fost pronunțată joi, 3 aprilie 2025, de Curtea de Apel Suceava.
Mariana Pitrop, considerată vinovată de moartea Alexandrei Ivanov, a fost suspendată din funcție pe 22 august 2023, la cinci zile după decesul tinerei de 25 de ani. Ulterior, medicul a fost concediat, însă a contestat în instanță atât suspendarea contractului de muncă, cât și decizia de concediere.
Instanța i-a dat dreptate în ceea ce privește suspendarea contractului, iar Spitalul Mavromati a fost obligat să-i plătească medicului salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și drepturile aferente perioadei 22 august – 20 octombrie 2023.
În plus, unitatea medicală a fost obligată să achite 4.000 de lei cheltuieli de judecată. Decizia Curții de Apel Suceava este definitivă.