O funcționară a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPIV) Botoșani a alertat superiorii după ce a descoperit 50 de euro în dosarul unei candidate la obținerea permisului auto. Incidentul s-a petrecut marți, 1 aprilie 2025, iar autoritățile au intervenit prompt.
Conform informațiilor furnizate de Sorin Stoleru, șeful SPCRPIV Botoșani, funcționara Magdalena Gabriela Carmen se afla la ghișeul pentru planificarea persoanelor la probele teoretice și practice atunci când o tânără de 29 de ani i-a înmânat dosarul de înscriere pentru proba practică. La deschiderea dosarului, aceasta a observat bancnota de 50 de euro și a solicitat explicații. Candidata a susținut că "a uitat" banii în documente.
În urma sesizării, la fața locului au ajuns ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Botoșani, care au constatat infracțiunea flagrantă. Prefectul județului, Dan Nechifor, a confirmat că cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.