O femeie din municipiul Botoșani a provocat un accident rutier chiar în ziua în care împlinea 39 de ani. Incidentul s-a petrecut duminică, pe strada Grivița, la intersecția cu Calea Națională, unde șoferița nu a acordat prioritate unui alt autoturism și a intrat în coliziune cu acesta.
Polițiștii sosiți la fața locului au testat-o pe conducătoarea auto, constatând că avea o alcoolemie de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, testul anti-drog a indicat prezența unor substanțe interzise în organism.
Femeia a fost condusă la spital pentru recoltarea probelor biologice, iar pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și a substanțelor interzise. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele accidentului.