Un client al unui restaurant situat pe strada Unirii din municipiul Botoșani a fost evacuat de polițiști și încătușat, după ce a refuzat să părăsească localul, spre nemulțumirea angajaților.
Incidentul a fost făcut public de Remus Dăscălescu, proprietarul restaurantului, care a postat imagini cu intervenția forțelor de ordine. Acesta a transmis un mesaj de mulțumire către Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, lăudând profesionalismul polițiștilor în gestionarea situației.
„Mulțumim Inspectoratului de Poliție Botoșani pentru profesionalismul de care au dat dovadă în reținerea unui gunoi rasist care nu voia să părăsească restaurantul nostru. Niciun alt client nu a fost deranjat”, a declarat Remus Dăscălescu.