Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Botoșani a anunțat că se află în plină desfășurare campania de primire a cererilor de plată pentru anul 2025. Termenul limită pentru depunerea acestora este 30 mai.
Directorul executiv al APIA Botoșani, Dan Șlincu, a transmis un apel fermierilor să respecte programările realizate de centrele locale APIA pentru a evita aglomerația de la finalul campaniei.
„Perioada de depunere a cererilor este până pe data de 30 mai, dar rog fermierii botoșăneni să se prezinte la centrele locale APIA la care sunt arondați, conform programărilor făcute de colegii mei. Pentru a nu aglomera activitatea spre finalul campaniei, este necesar să se respecte graficul programărilor”, a declarat Dan Șlincu.
Fermierii trebuie să completeze o singură cerere de plată, chiar dacă utilizează terenuri sau dețin exploatații în mai multe localități ori județe. De asemenea, APIA face apel și către primării să sprijine fermierii în procesul de depunere a cererilor.
„Fermierii au obligația să verifice, împreună cu funcționarii din autoritățile publice locale de pe raza cărora utilizează terenul, situația înscrierii în Registrul Agricol a datelor despre terenul agricol și să permită acestora să transmită la APIA adeverințele privind utilizarea terenului”, a subliniat Dan Șlincu.
Campania APIA pentru anul 2025 vizează sprijinirea agricultorilor prin acordarea de subvenții, contribuind astfel la dezvoltarea sectorului agricol din județul Botoșani.