Un bărbat de 39 de ani din municipiul Dorohoi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a încălcat în mod repetat măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată în urma unei propuneri formulate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Compartimentul Supravegheri Judiciare.
Individul se afla inițial sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, însă, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că a încălcat măsurile impuse și a comis noi infracțiuni, pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au transmis că, în urma analizării probelor, instanța a admis cererea și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.