Un tânăr de 28 de ani din comuna Călărași a fost urmărit de polițiști pe o distanță de cinci kilometri după ce a refuzat să oprească la semnalul acestora, în timp ce se deplasa pe drumul comunal DC 52A, în comuna Santa Mare. Incidentul a avut loc pe 26 martie 2025, fiind gestionat de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești.
Potrivit declarației purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, Delia Nenișcu, după ce a fost prins și imobilizat, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, continuând cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor incidentului.