Municipiul Botoșani va avea o nouă biserică ortodoxă, ce va purta hramul „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”. Lăcașul de cult va fi ridicat pe un teren situat în spatele Hotelului Premier, având acces dinspre strada Pacea.
Proiectul urmează să primească aprobarea Consiliului Local în ședința din luna martie, când aleșii vor vota Planul Urbanistic Zonal și Regulamentul de urbanism necesare pentru realizarea obiectivului. Inițiativa aparține Parohiei „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”, care a obținut terenul de 1.679 de metri pătrați printr-o donație.
Investiția prevede construirea bisericii principale, a unui paraclis, a unor anexe și a unei împrejmuiri, precum și amenajarea de spații verzi. Suprafața desfășurată a lăcașului de cult nu va depăși 160 de metri pătrați.