Un șofer care circula cu o viteză de 146 km/h în orașul Săveni a fost sancționat de polițiștii rutieri din Botoșani. Pe lângă amendă, conducătorului auto i-a fost suspendat permisul pentru 120 de zile.
Incidentul a fost înregistrat în cadrul unei acțiuni desfășurate de Serviciul Rutier Botoșani pe 21 martie, între orele 09:00 și 13:00, pe principalele artere din județ. Polițiștii au aplicat 97 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de aproximativ 50.000 de lei, dintre care 75 pentru depășirea vitezei legale.
„Cea mai mare viteză a fost înregistrată în orașul Săveni, un conducător auto se deplasa cu 146 km/h în localitate, față de acesta fiind dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de aproximativ 2.000 de lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut pentru 120 de zile”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Polițiștii au legitimat 68 de persoane și au verificat 65 de vehicule, scopul acțiunii fiind prevenirea accidentelor rutiere cauzate de nerespectarea regimului de viteză.