Un incident șocant s-a petrecut în comuna Copălău, județul Botoșani, unde mai mulți copii cu vârste de 12 și 13 ani au fost surprinși lovind un alt minor. Imaginile au fost făcute publice, iar cazul a intrat în atenția polițiștilor, care au demarat o anchetă pentru lovire sau alte violențe.
„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public privind un grup de minori care agresează alt minor, în comuna Copălău, precizăm faptul că polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Au fost identificate toate persoanele implicate, acestea având vârstele cuprinse între 12 și 13 ani. În continuare sunt desfășurate activități specifice pentru clarificarea cazului sub toate aspectele și dispunerea măsurilor legale”, au transmis reprezentanții Poliției.
Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a circumstanțelor și a eventualelor măsuri care se impun în acest caz.