Un număr de 14 candidați s-au înscris pentru ocuparea unui post de asistent medical generalist debutant la Bucătăria Dietetică a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani. Toți candidații au fost declarați admiși la etapa de selecție a dosarelor și urmează să susțină proba scrisă.
Inițial, concursul fusese suspendat la începutul lunii martie, după ce o sesizare semnala posibile nereguli în organizarea acestuia. În urma verificărilor, procedura a fost reluată, iar numărul candidaților a crescut de la 12 la 14.
Spitalul Județean „Mavromati” a scos la concurs, în ultimele luni, mai multe posturi de asistenți medicali, însă unitatea sanitară continuă să se confrunte cu un deficit major de personal mediu.