Plafonarea prețurilor pentru polițele RCA, care urma să expire la 31 martie 2025, ar putea fi prelungită cu încă trei luni, până la sfârșitul lunii iunie. Surse guvernamentale au declarat că aceasta va fi ultima perioadă de plafonare a tarifelor, notează Adevărul.
„Rămâne problema unui dezechilibru în piață pe câteva segmente. Se vede în numărul de clienți cu risc ridicat. În plus, mai sunt comportamente care necesită ajustări normale, ce pot fi realizate și prin noi reglementări”, au precizat oficiali din Ministerul de Finanțe pentru HotNews.ro.
Polițele RCA sunt plafonate din primăvara anului 2023, măsura fiind prelungită ultima dată în decembrie 2024. Între timp, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat tarifele de referință pentru următoarele șase luni, care indică o creștere semnificativă a prețurilor.
Tarife RCA: Creșteri de până la 30% pentru mașinile puternice
Noile tarife sunt calculate în funcție de puterea motorului și de zona în care este înmatriculat vehiculul. În București-Ilfov, prețul minim pentru o poliță RCA va fi de 1.844 lei pentru o mașină de 50 kW, deținută de un șofer cu vârsta între 51 și 60 de ani. Cel mai mare tarif, de 5.240 lei, va fi plătit de un șofer sub 30 de ani care conduce un autovehicul de peste 300 kW.
Pentru restul țării, tariful minim va fi de 1.064 lei, iar cel mai mare va ajunge la 3.964 lei. Cele mai afectate categorii vor fi tinerii și proprietarii de mașini puternice, în timp ce șoferii mai în vârstă și cei cu autoturisme mai mici vor suporta majorări mai reduse.
Guvernul analizează proiectul de hotărâre pentru prelungirea plafonării, însă oficialii susțin că, după luna iunie, prețurile RCA vor fi lăsate să evolueze liber pe piață.