Două locuințe din municipiul Botoșani și localitatea Chițoveni au fost în pericol, sâmbătă, după ce funinginea depusă pe pereții interiori ai coșurilor de fum s-a aprins. Incendiile au fost observate la timp, iar intervenția promptă a pompierilor a prevenit extinderea flăcărilor și distrugerea locuințelor.
Echipajele de intervenție din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului de Pompieri Botoșani au acționat cu două autospeciale de stingere, reușind să lichideze incendiile înainte ca acestea să producă pagube majore.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani atrag atenția asupra pericolului reprezentat de coșurile de fum neîntreținute și oferă câteva recomandări pentru prevenirea unor astfel de incidente:
- Curățarea periodică a coșurilor de fum pentru a preveni acumularea de funingine inflamabilă.
- Verificarea coșurilor și burlanelor pentru fisuri care ar putea permite scânteilor să aprindă structurile din lemn ale acoperișului.
- Menținerea unei distanțe de siguranță între coșurile de fum și elementele combustibile din pod.
- Îngroșarea zidăriei coșurilor la trecerea prin planșee, pentru a reduce riscul de incendiu.
- Tencuirea și văruirea părții din pod a coșurilor de fum, astfel încât eventualele fisuri să fie ușor de observat și reparat.
ISU Botoșani reamintește că incendiile provocate de coșurile de fum defecte sau necurățate sunt frecvente în sezonul rece și pot avea consecințe grave, inclusiv pierderi de vieți omenești și distrugerea locuințelor.