Cadrele didactice pensionabile din județul Botoșani, care și-au prelungit activitatea în anul școlar 2025-2026, nu vor cumula salariul cu pensia, a anunțat Bogdan Suruciuc, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Botoșani. Potrivit acestuia, numărul profesorilor pensionari care predau este redus, în special în școlile din mediul rural, iar aceștia sunt plătiți exclusiv la plata cu ora.
Decizia vine în urma presiunilor făcute de sindicatele din educație, care au determinat Guvernul să suspende prevederile Ordonanței de Urgență nr. 9/2024, adoptată pe 6 martie. Astfel, profesorii care au primit decizii de pensionare pot continua să predea în baza contractului existent cu unitatea de învățământ până la finalul anului 2025.
„Conform legii, în sistemul de educație, când îndeplinești vârsta de pensionare, ai dreptul la trei ani de prelungire. Cei care au solicitat această prelungire nu beneficiază simultan de pensie și salariu, deoarece nu primesc o decizie de pensionare. În județul Botoșani, avem foarte puțini profesori care sunt deja pensionari și predau, aceștia fiind plătiți la plata cu ora, în special în zonele rurale, unde nu am avut alte soluții”, a explicat Bogdan Suruciuc.
Potrivit datelor IȘJ Botoșani, 59 de profesori pensionabili vor continua să predea și în anul școlar 2025-2026, acoperind necesarul de cadre didactice în unitățile de învățământ din județ.