Published on 13/03/2025 by Administrator
În noaptea de 12 spre 13 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, alături de polițiști de investigare a criminalității economice, acțiuni speciale, transporturi, și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, au desfășurat o acțiune amplă pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, având ca scop impunerea unui climat de ordine și siguranță publică.
Operațiunea a vizat zonele aglomerate, în special cele aflate în proximitatea localurilor publice, precum și arterele rutiere adiacente. În cadrul acesteia, au fost legitimate peste 200 de persoane, dintre care 21 au fost supuse controlului corporal, însă nu au fost identificate bunuri interzise.
Totodată, au fost efectuate controale la 10 societăți comerciale și verificări ale 164 de autovehicule. 50 dintre conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, fără ca vreunul dintre aceștia să prezinte un rezultat pozitiv.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 55 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 60.000 de lei. Printre acestea, 14 sancțiuni au fost date pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, 35 pentru abateri la regimul rutier, 4 sancțiuni de 20.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind paza obiectivelor și bunurilor, și 2 sancțiuni de 24.000 de lei pentru nerespectarea obligației de a utiliza casa de marcat electronică, conform comunicatului transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.