ADS
ADS
ADS
Număr record de îmbolnăviri în Botoșani: Aproape 1.700 de cazuri de viroze și gripă într-o singură săptămână
By Administrator
Published on 12/03/2025 10:22
STIRI

Numărul botoșănenilor diagnosticați cu viroze respiratorii, pneumonii și gripă a crescut semnificativ în ultima săptămână. Potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani, în perioada 3-9 martie, au fost raportate 1.020 de cazuri de infecții respiratorii acute și 473 de pneumonii.

Copiii au fost cei mai afectați de aceste afecțiuni. La categoria de vârstă 0-1 ani s-au înregistrat 111 cazuri de viroze respiratorii și 52 de pneumonii. În rândul copiilor de 2-4 ani au fost diagnosticate 157 de viroze și 53 de pneumonii, iar la categoria 5-14 ani s-au raportat 262 de viroze și 75 de pneumonii.

Tot în această perioadă, DSP Botoșani a confirmat și 180 de cazuri de gripă, dintre care 21 la sugari sub un an, 41 la copii cu vârste între 2 și 4 ani și 69 la categoria 5-14 ani. Restul cazurilor s-au înregistrat la adulți, cei mai afectați fiind botoșănenii din categoria de vârstă 15-49 de ani (42 de cazuri).

Medicii recomandă populației să respecte măsurile de prevenție, precum igiena riguroasă a mâinilor, evitarea aglomerațiilor și purtarea măștii de protecție în spațiile închise pentru a reduce riscul de îmbolnăvire.

Comments