Cinci funcționari din Botoșani, implicați într-o rețea de eliberare frauduloasă a cărților de identitate, au fost trimiși în judecată, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procurorii au dispus trimiterea în judecată a două persoane aflate în arest la domiciliu, pentru luare de mită în formă continuată (18 acte materiale) și fals informatic în formă continuată (254 acte materiale), precum și a altor trei persoane aflate sub control judiciar, acuzate de luare de mită în formă continuată (22 acte materiale), complicitate la luare de mită, fals informatic și trafic de influență.
Rețeaua funcționarilor corupți
În anul 2024, funcționarii din cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor (SPCEP) și ai unor primării din județul Botoșani ar fi primit sume de bani pentru a elibera, în mod fraudulos, cărți de identitate românești unor cetățeni din Ucraina, Republica Moldova și Federația Rusă.
Potrivit anchetatorilor, aceștia introduceau date false în Registrul Național de Evidență a Persoanelor (RNEP), stabilind domicilii fictive pentru persoane care fie nu au intrat niciodată în România, fie au venit doar pentru a-și face actele. În unele cazuri, proprietarii imobilelor nici măcar nu știau că la adresele lor figurau alți locatari, iar unele locuințe nu aveau destinația de spațiu locativ.
Documentele erau întocmite de intermediari, care semnau în locul beneficiarilor sau al proprietarilor, cu complicitatea funcționarilor publici. În schimbul urgentării procedurii, aceștia primeau bani, iar cărțile de identitate erau eliberate în doar 2-3 zile.
Sumele încasate pentru falsificarea actelor
Ancheta a scos la iveală modul în care erau împărțiți banii în cadrul rețelei:
- 100-150 de euro/persoană pentru cei care acceptau fictiv în spațiu cetățeni străini;
- 50-100 de euro/persoană pentru funcționarii SPCEP care introduceau datele false în sistem;
- 50 de euro pentru alți angajați ai primăriilor, care eliberau documente necesare, precum chitanțe, adeverințe fiscale sau copii ale actelor de stare civilă.
În unele cazuri, beneficiarii obțineau atât cartea de identitate, cât și pașaportul românesc în doar două zile, dobândind astfel dreptul de liberă circulație în Uniunea Europeană.
Anularea actelor false
Anchetatorii au stabilit că 252 de persoane au primit cărți de identitate prin această rețea ilegală. Ca urmare a solicitării procurorului de caz, Registrul Național de Evidență a Persoanelor a fost actualizat, iar valabilitatea documentelor a fost anulată. Acestea vor fi reținute la prima legitimare, iar informațiile au fost incluse în Sistemul Informatic Național de Semnalări (SINS).
Cercetările continuă
Dosarul a fost transmis Tribunalului Botoșani, iar procurorii au dispus disjungerea cauzei, pentru continuarea cercetărilor față de 17 suspecți și inculpați, inclusiv funcționari publici, intermediari și beneficiari. Aceștia sunt cercetați pentru luare de mită, fals informatic, complicitate la fals și trafic de influență.
Totodată, ancheta vizează și funcționari dintr-o primărie de oraș din Botoșani, suspectați că au facilitat falsificarea actelor de identitate.