Astăzi, vremea va fi frumoasă și se va încălzi în centrul, estul și sud-estul țării. Temperaturile maxime vor varia între 6 și 15 grade Celsius, cele mai ridicate valori fiind în sudul Banatului, Oltenia și izolat în nordul Munteniei. Minimele nocturne vor oscila între -6 și 2 grade Celsius.
Cerul va fi predominant senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. În zonele joase, dimineața și noaptea, va fi ceață pe arii restrânse.
În județul Botoșani, meteorologii anunță cer senin pe tot parcursul zilei, fără precipitații. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 12 grade Celsius, iar minimele vor coborî până la 2 grade Celsius. Vântul va sufla moderat dinspre vest-nord-vest.
La munte, vremea va fi stabilă, cu temperaturi în creștere față de intervalul anterior. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat.